Anja Andersen, lesbiană declarată, a preluat Oltchim şi o poate aduce şi pe Mette Melgaard, partenera sa

0
147

Revoluţie la Oltchim Râmnicu Vâlcea! Conducerea clubului oltean a numit-o, ieri, în funcţia de antrenor principal pe celebra fostă mare handbalistă Anja Andersen, care va împlini 42 de ani pe 15 februarie.

Dorită de vâlceni din vara trecută, Anja Andersen i-a luat locul tehnicianului maghiar Peter Kovacs, forţat să demisioneze, cu toate că reuşise calificarea Oltchimului în grupele principale ale Ligii Campionilor, iar în campionat avea 18 victorii din 18 partide! Fosta mare jucătoare daneză, care a condus, ieri seară, primul antrenament la Rm. Vâlcea, a semnat pe un an, cu drept de prelungire pe încă unul. Retribuită cu 300.000 de euro pe sezon, Andersen va avea ca principal obiectiv câştigarea Ligii Campionilor. Drept bonus pentru acest trofeu, oficialii vâlceni i-au promis alţi 200.000 de euro. Tehnicianul va conduce echipa la meciul de duminică, cu Buducnost (ora 18.00), din Liga Campionilor

A refuzat România în 2006!

Prima pe lista de achiziţii a noului tehnician se pare că va fi extrema Mette Melgaard (30 de ani), de la Randers (Danemarca), nimeni alta decât iubita oficială a Anjei! Poreclită “Doamna de fier”, Andersen a fost la un pas să preia naţionala României, în urmă cu patru ani, dar, în final, a refuzat şi a ajuns la cârma primei reprezentative a Serbiei, pe care a calificat-o la Euro 2006, chiar în dauna noastră! Ea era liberă de contract, după ce fosta sa echipă, FC Copenhaga, s-a desfiinţat în vara anului 2010.

 

….Anja Andersen, lesbiană declarată, a preluat Oltchim şi o poate aduce şi pe

Lasă un răspuns