Ati auzit de scandalul Messer-Shit (Messer-Cacat) ? Partidul de extremă dreaptă din Danemarca, care de multe ori a instigat la ura împotriva românilor, este astazi investigat pentru folosirea incorectă a unor fonduri UE – adica de CORUPTIE si SPAGA în cea mai puturoasa ei forma

0
126
Principala formaţiune politică eurosceptică din Danemarca, Partidul Poporului Danez (DF), care şi-a construit o largă bază electorală în ultimul deceniu, face obiectul unei investigaţii privind posibila utilizare incorectă a fondurilor europene, relatează vineri Reuters. DF al doilea partid parlamentar, ca mărime, şi cel mai mare aliat al guvernului liberal de la Copenhaga, dar popularitatea sa a scăzut de la recordul istoric de 21%, în alegerile din iunie anul trecut, la 16,6% în prezent, potrivit unui sondaj de opinie realizat de institutul Epinion.Sondajul arată că DF ar pierde opt din cele 37 de mandate deţinute în parlamentul danez cu 179 de locuri dacă în prezent ar avea loc alegeri. Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) a confirmat că anchetează două organizaţii paneuropene din care face parte DF – Mişcarea pentru o Europă a Libertăţilor şi Democraţiei (MELD) şi Fundaţia pentru o Europă a Libertăţilor şi Democraţiei (FELD) – pentru a verifica dacă acestea au folosit în mod inadecvat granturi plătite de Parlamentul European. DF susţine că a încercat să ramburseze parlamentului circa 400.000 de euro, dintre care o parte a fost folosită pentru campania internă mai degrabă decât la nivel european. Parlamentul afirmă că nu poate primi banii înaintea finalizării anchetei OLAF, care ar putea duce la măsuri disciplinare sau juridice.

 messershit-til-widget

În centrul scandalului se află Morten Messerschmidt, membru al DF, care a obţinut cel mai mare număr de voturi din istoria Danemarcei la alegerile europene din 2014. El a făcut parte din conducerea MELD în perioada 2012-2015 şi, în calitate de preşedinte, a aprobat unele cheltuieli. În luna august, Morten Messerschmidt a renunţat la funcţia de preşedinte al partidului paneuropean şi ulterior a fost destituit din conducerea acestuia. O colegă de partid a depus plângere la poliţie contra sa după ce acesta a numit-o în conducerea MELD fără ca ea să ştie acest lucru. Messerschmidt, aflat în concediu medical pe perioadă nedeterminată, nu a putut fi contactat pentru a face comentarii despre acest caz, adaugă Reuters, conform Agerpres.

Lasă un răspuns