Cunoscutul autor danez Sven Hassel:„Mă bucură vânzările din România“

2
217

( n.r. va sugeram si comentariile de la articolul original…)

Scriitorul danez a fost încântat să afle că romanul său, „Gestapo“, a fost vândut, împreună cu ziarul „Adevărul“, în 250.000 de exemplare.Sven Hassel a scris 14 cărţi despre întâmplările prin care a trecut în război alături de Porta, Micuţul, Legionarul şi Bătrânul.

Vlad Nichita: Să ne aşteptăm la încă o carte semnată Sven Hassel?

Sven Hassel: Din păcate, nu. Am 92 de ani. La vârsta aceasta nu mai scriu. Am scris totuşi o treime, poate chiar jumătate din romanul cu numărul 15, care ar trebui să se numească „Splendida înfrângere“. Este despre bătălia pentru Berlin. Poate fiul meu o va publica într-o zi.

Care sunt scriitorii care vă plac şi care sunt titlurile preferate din literatură?

Jaroslav Hašek, fără îndoială. De asemenea, Erich Maria Remarque. Astfel, „Peripeţiile bravului soldat Svejk“ şi „Nimic nou pe frontul de Vest“ sunt cărţile preferate. Ambele sunt din Primul Război Mondial, le-am citit când eram tânăr, dar le-aş reciti oricând. Şi îmi devin cu atât mai dragi, cu cât citesc mai multe cărţi noi.

„Cea mai gravă rană am avut-o în timpul bătăliei pentru Orel”

Care dintre cărţile pe care le-aţi scos este cea mai potrivită pentru un film? Ce actor v-ar plăcea să vă interpreteze?

„Blindatele morţii“ a fost filmat în anii ‘80, dar nu mi-a plăcut. Nu cred că au reuşit să surprindă esenţa cărţilor mele. Cred că doar unul sau doar câteva capitole dintre cărţile mele pot fi transpuse într-un film. Cel mai mult contează să fie înţeles mesajul meu despre război, personajele şi combinaţia foarte importantă dintre oroare şi umor. Cineva să interpreteze rolul meu? Nu ştiu. Poate Tim Robbins sau Jon Voight, dar cu 30 sau 40 de ani mai tineri.

Scrisoare de la Sven Hassel

Iată o scrisoare pe care autorul danez stabilit în Barcelona le-a trimis-o cititorilor ziarului „Adevărul“ la 25 mai 2009.

„Dragi cititori români,
Mă simt foarte fericit şi vă sunt recunoscător că, în România, cărţile mele sunt atât de populare.
Vă mulţumesc foarte mult
Cu cele mai bune urări,
Sven Hassel“.

Cea mai proaspătă informaţie publicată pe site-ul personal, www.svenhassel.net arată că scriitorul este extaziat de vânzările din România ale romanului „Gestapo“, care a fost distribuit, împreună cu ziarul „Adevărul“, în colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“. Sven Hassel a aflat că în România ziarul „Adevărul“ a vândut cartea sa într-un tiraj de 250.000 de exemplare. „Este absolut incredibil!“, scrie Sven Hassel pe site-ul personal. Volumul s-a aflat în topul celor mai vândute şi la standul Editurii Adevărul din cadrul Târgului de Carte Bookfest, încheiat duminică, 21 iunie.

52 de milioane de exemplare vândute în toată lumea

Scriitorul danez a publicat 14 romane, „Legiunea Blestemaţilor“, „Blindatele Morţii“, „Camarazi de Război“, „Batalion de Marş“, „Gestapo“, „Monte Cassino“, „Lichidaţi Parisul“, „General SS“, „Imperiul Iadului“, „Moarte şi Viscol“, „Drum Sângeros către Moarte“, „Curtea Marţială“, „Închisoarea O.G.P.U.“ şi „Comisarul“. Acestea au fost traduse în 17 limbi şi publicate în peste 50 de ţări. În Marea Britanie, scriitorul a vândut 15 milioane de exemplare, iar în lume, peste 52 de milioane…. http://www.adevarul.ro/

2 COMENTARII

Lasă un răspuns