Dacă se va alătura sistemului antirachetă al NATO, Danemarca va deveni o ţintă, avertizează ambsadorul rus la Copenhaga

0
16

Ambasadorul Rusiei în Danemarca a avertizat sâmbătă statul scandinav să nu se alăture sistemului antirachetă al SUA şi NATO pe care Moscova îl consideră o ameninţare, iar în replică oficialii danezi au calificat aceste preocupări drept inacceptabile sau chiar necugetate, relatează DPA.

7928666-ruslands-ambassadr-i-danmmark-mikhail-vanin scutul_antiracheta_din_europa_in_pericol_88168700

„Nu cred că danezii sunt pe deplin conştienţi de consecinţele alăturării Danemarcei la sistemul antirachetă condus de americani”, a apreciat Mihail Vanin (foto) într-un articol de opinie publicat de cotidianul Jyllands-Posten, transmite Agerpres.

„Dacă se va întâmpla acest lucru, navele daneze vor deveni ţinte pentru rachetele nucleare ruseşti”, a adăugat el.

Sistemul antirachetă este de mult timp un măr al discordiei între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică, din care Danemarca face parte.

Moscova consideră sistemul în cauză o ameninţare la echilibrul strategic al continentului, în timp ce NATO a precizat că acesta va oferi protecţie împotriva aşa-numitelor state paria.

„Danemarca ar deveni parte a ameninţării împotriva Rusiei, ar fi mai puţin paşnică şi relaţiile cu Rusia ar fi afectate”, a adăugat Vanin.

Ministrul danez de externe, Martin Lidegaard, a spus că remarcile au fost „inacceptabile”, adăugând că „Rusia ştie foarte bine că scutul antirachetă al NATO este defensiv şi nu este îndreptat împotriva sa”.
Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/daca-se-va-alatura-sistemului-antiracheta-al-nato-danemarca-va-deveni-o-tinta-avertizeaza-ambsadorul-rus-la-copenhaga_98275.html#ixzz3V3AJXzpZ

 

Lasă un răspuns