Fotbal feminin: România – Danemarca 0-7, la jucătoare sub 19 ani

0
161

Echipa naţională de fotbal a României a pierdut cu 0-7 partida disputată în faţa reprezentativei Danemarcei. Meciul a făcut parte din grupa a 4-a a ultimului tur preliminar al Campionatului European de junioare Under 19.

În această săptămână, România este gazda celui de-al doilea tur preliminar al Campionatului European de junioare under 19.

La Chiajna, jucătoarele antrenorului Mirel Albon au pierdut cu 0-7 partida cu una dintre cele mai bune echipe din Europa. În prima repriză, româncele au fost conduse doar cu 2-0, dar echipa Danemarcei a făcut spectacol la reluare şi a reuşit să marcheze de alte cinci ori.

Antrenorul româncelor nu a fost prea supărat la final şi crede că la 0-3 româncele au cedat psihic.

"La fete este ca şi la copii, nu au încă forţa psihică să reziste primirii mai multor goluri. La golul trei au cedat psihic" a declarat Mirel Albon, tehnicianul selecţionatei feminine de junioare a României, sub 19 ani.

Pe 12 aprilie sunt programate partidele Belgia-Danemarca şi România-Norvegia.

Lasă un răspuns