MAE salută aniversarea a 100 de ani de la stabilirea de relații diplomatice cu Regatul Danemarcei

0
170

Danemarca este un partener apropiat al României și a fost un important susținător al proceselor de reformă și al procesului de integrare euroatlantică a țării noastre, apreciază Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat în care salută aniversarea, la 1 mai 2017, a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Regatul Danemarcei, la nivel de legație.

„În prezent, România și Danemarca sunt parteneri în UE și aliați NATO, promovând același set de valori și împărtășind aceleași obiective: asigurarea securității și stabilității internaționale, progresului și prosperității economice și promovarea respectării democrației și drepturilor omului”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, România și Danemarca împărtășesc, periodic, experiența și expertiza acumulate în procesele de cooperare regională și se poziționează similar în principalele dosare ale agendei internaționale.

„Prezența unei importante comunități românești pe teritoriul danez contribuie și mai mult la apropierea între cele două state”, se adaugă în comunicat.

Totodată, MAE informează că Ambasada României la Copenhaga va marca centenarul relațiilor bilaterale printr-o serie de evenimente politico-economice și culturale care se vor desfășura pe parcursul întregului an 2017, precum și prin publicarea în cotidianul The Copenhagen Post a unui supliment special dedicat României.

De asemenea, MAE își exprimă convingerea că relațiile dintre România și Danemarca se vor amplifica și vor cunoaște noi direcții de acțiune, bazate pe parteneriatul în cadrul UE și NATO.

Potrivit comunicatului, prima reprezentanță diplomatică, cu caracter consular, a Danemarcei în România a fost Consulatul onorific al Danemarcei la Galați, înființat în 1853, care a funcționat până după cel de al Doilea Război Mondial.

La 31 mai 1879, trimisul special al Danemarcei la Viena se prezintă în fața Regelui Carol I, în misiune specială, pentru a notifica recunoașterea de către Danemarca a independenței de stat a României.

La 24 decembrie 1892 a luat naștere cel dintâi consulat general al României la Copenhaga, iar în 1914 a fost întemeiat consulatul onorific al Danemarcei la București.

La 3 mai 1917 a fost emis la Iași Decretul nr. 407, în al cărui conținut se specifica înființarea, începând cu 1 mai 1917, a două oficii diplomatice la Copenhaga și Christiania.

Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și ocuparea Danemarcei de către Germania nazistă au determinat o întrerupere a relațiilor româno — daneze în anul 1940, care au fost restabilite în 1946. La 24 noiembrie 1964, reprezentanțele diplomatice ale celor două țări au fost ridicate la rang de ambasadă.

AGERPRES

Lasă un răspuns