Opt autobuze şi un autocar din Danemarca pentru transportul public din Râmnicu Vâlcea.

0
118

Opt autobuze şi un autocar producţie Danemarca vor fi adăugate parcului auto al ETA, transportatorul public de călători din municipiul Râmnicu Vâlcea.
„Azi (marţi – n.r.) au sosit la Râmnicu Vâlcea, iar după formalităţile legale vor fi introduse în circulaţie, în mod special pe traseele aglomerate. Această investiţie vine după modernizarea staţiilor de autobuz şi înnoirea parţială a parcului auto din anii anteriori. Ne dorim un transport public modern. Vom face eforturi în continuare să transportăm călătorii cu autobuzele ETA în condiţii optime, să avem un transport civilizat. Avem un sistem de gratuităţi destinat pensionarilor la transportul în comun, am creat linii noi de transport în funcţie de solicitările oamenilor şi nu vrem să ne oprim aici. Prin înlocuirea parcului auto va creşte viteza de transport, va scădea poluarea sonoră şi va fi mai economic din punct de vedere al consumului”, a declarat primarul Romeo Rădulescu.

Autocarul va fi folosit pentru şcolile din municipiul Râmnicu Vâlcea care organizează excursii. Preţul de închiriere, după cum spune edilul, va fi unul rezonabil şi în acest sens se vor stabili cu primarii din staţiunile vâlcene rute turistice pentru elevi. Romeo Rădulescu a menţionat că următoarea investiţie în înnoirea parcului auto va avea loc la toamnă, când se vor mai aduce alte 20 de autobuze.

„Vrem să creăm o alternativă pentru transportul auto în Râmnic, aşa cum în alte oraşe europene funcţionarii şi alte categorii profesionale folosesc mijloacele auto de transport public, prin asta decongestionând traficul şi parcările din zona centrală. Mai mult, prin investiţiile care urmează la nivel de trasee pentru biciclete pe principalele artere ale Râmnicului vom da şi o notă ecologică a circulaţiei în oraş”, a adăugat edilul din Râmnicu Vâlcea. AGERPRES

…. Parcul auto al transportatorului public de călători de la Râmnicu ..

Lasă un răspuns