Ponta lyver som han trækker vejret! Først var han imod, nu er han for hydraulisk frakturering. Demonstratia romanilor din Copenhaga, 4 aprilie în fața Ambasadei României la Copenhaga

3
152

Pe 4 aprilie ne întalnim în fața Ambasadei României la Copenhaga pentru a protesta împotriva explorării şi exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică!

Gazele de șist sunt noua atracție a “investitorilor strategici”. De ce? Pentru că au fost alungați din aproape toate ţările europene, chiar și din SUA sau Bulgaria, dar în România se contează pe corupția politicienilor, pe manipulare și, mai ales, pe neimplicarea oamenilor. Noi vrem să le dovedim că se înșală.

Ne-am prins deja că democraţie nu înseamnă punerea unei ştampile din 4 în patru ani. Ci implicare reală a opiniei publice în procesul de luare a deciziilor importante. Ei, dimpotrivă, au comandat pionilor principali ai mass-mediei naţionale off-line să nu se implice, să nu ne informeze despre problema asta de interes naţional. Speră să câștige printr-o tactică şi mai parşivă decât, obişnuita deja, dezinformare. Speră să câştige print-o lipsă totală a informării, ceea ce speră ei că ar duce la o lipsă totală de reacţie.

Dar noi vrem transparenţă, vrem intenţii curate şi bunăvoinţă din partea celor pe care i-am desemnat să ne conducă! Aşa că ne vom informa reciproc şi le vom spune părerea noastră despre mişeliile pe care le pun la cale, chiar dacă se aşteptau să nu avem nici o părere.

mai mult :

Romanii din Copenhaga spun NU Fracturarii Hidraulice

3 COMENTARII

Lasă un răspuns