Povestea emoționantă a trei surori din Vaslui care au cucerit universitățile Europei. Iuliana Dima este un adevărat model. Frecventeaza cursurile Facultății de Management Turistic din Aalborg, Danemarca

0
204

Costurile pentru a ține un copil la o facultate din România sunt destul de mari, iar dacă ai trei atunci costurile explodează. Iată totuși că Izabela, Iuliana și Alexandra sunt, totuși, trei surori la universități din străinătate.

Culmea este că, deși fetele nu au avut cine știe ce posibilități financiare, au demonstrat că, prin seriozitate și multă sârguință, visul oricărui adolescent cu pretenții intelectuale poate fi transformat în realitate. Iar lipsa banilor nu este chiar un obstacol de netrecut.

Iuliana Dima este un adevărat model pentru majoritatea studenților din zilele noastre, ea frecventând cursurile Facultății de Management Turistic din Danemarca, în orașul Aalborg. A plecat în această adevărată aventură a devenirii doar cu niște bani de subzistență.
„Am plecat din România cu 600 de euro, bani care îmi ajungeau doar de drum, chiria pe două luni și ceva mâncare”, a spus Iuliana pentru Evz.ro. Provine dintr-o familie modestă din satul Buhăiești, comuna Vulturești, județul Vaslui și mai are încă patru surori.

Lasă un răspuns