Prima clădire printată din Europa, complet funcțională, este în Danemarca

0
204

Prima clădire printată din Europa, complet funcțională, este aproape gata şi este situată în apropiere de Copenhaga.

Imprimanta “care toarnă beton” – speră cei care o folosesc – ar putea da frâu liber imaginației arhitecților.

Aceștia pot să renunțe la linii și unghiuri drepte şi să creeze în schimb forme organice, apropiate de cele din natură, fără costuri suplimentare.

Imprimanta urmează întocmai planul, convertit apoi într-un model digital tridimensional.

Din toamnă, o construcție se înalță încet, dar sigur, într-o zonă situată la marginea capitalei daneze. Este o clădire destul de mică, pentru birouri, cu o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, ridicată doar cu ajutorul unei imprimante 3D. Pereții sunt făcuți din straturi de beton, puse unul peste altul. Iar constructorul care folosește această tehnică inovatoare susține că respectă strict toate reglementările în domeniu din Uniunea Europeană.

Capul de printare, prin care nu curge cerneală, ca la o imprimantă de birou, ci beton, este atașat de un cadru automat care se mișcă în spațiu urmând liniile planului de construcție. Cu excepția ferestrelor și a ușilor, nu există linii drepte.

mai mult la :  stirileprotv.ro/stiri/international/prima-cladire-printata-din-europa-complet-functionala-este-in-danemarca.html

Lasă un răspuns