ProSport.ro : „Maşina de goluri” din Danemarca! Adi Petre a marcat din nou pentru Esbjerg: statistica cu care românul a impresionat

0
420

Adrian Petre (20 de ani) a ajuns la 8 goluri în acest sezon, în 18 meciuri, cu Esbjerg, după ce a marcat şi în Cupa Danemarcei golul prin care echipa sa a egalat în deplasarea de la Sonderjyske, din Cupa Danemarcei.

Internaţionalul român U21 a devenit om de bază la Esbjerg, după transferul de la UTA, în vara anului 2017, şi contează tot mai mult în echipa antrenată de John Lammers. La ultima apariţie în tricoul lui Esbjerg, Adi Petre a egalat dintr-o lovitură liberă, de la 25 de metri, iar echipa sa a câştigat, în cele din urmă, scor 2-1, în faţa lui Sonderjyske.

Astfel, Esbjerg s-a calificat în sferturile Cupei Danemarcei, în timp ce în campionat se află pe locul trei.

La momentul transferului său în Danemarca, FCSB îl transfera de la UTA pe Dennis Man, care era coleg cu Adi Petre. Primul a fost transferat de actuala vicecampioană României, în timp de al doilea pare a fi regretat: “Mie îmi pare rău că FCSB nu l-a luat pe Adrian Petre odată cu Dennis Man, de la UTA Arad. Pentru că atunci Steaua avea posibilitatea să-i aducă pe amândoi şi o făcea şi pe bani puţini”, susţinea preşedintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam.

mai mult la : www.prosport.ro/fotbal-extern/stranieri/masina-de-goluri-din-danemarca-adi-petre-a-marcat-din-nou-pentru-esbjerg-statistica-cu-care-romanul-a-impresionat-17622987

Lasă un răspuns