S-au cunoscut în Danemarca. Stângacii pecheni Steluţa Luca şi Lucian Bute se numără printre cei mai faimoşi români…

0
274

Stângacii pecheni Steluţa Luca şi Lucian Bute se numără printre cei mai faimoşi români. „Stânga de Pechea” a devenit „marcă” cunoscută în lume graţie pugilistului Lucian Bute, campion mondial al versiunii IBF, şi handbalistei Steluţa Luca, vicecampioană mondială şi la un pas de câştigarea Ligii Campionilor cu Oltchim Rm. Vâlcea.

S-au cunoscut în Danemarca

Deşi cei doi sunt verişori şi au copilărit în comuna natală, Lucian şi Steluţa s-au cunoscut târziu, dar nu acasă, la Pechea, ci tocmai în Danemarca, la Copenhaga. Steluţa juca atunci la FCK Kopenhagen şi a mers să-l vadă la o gala de box. „Avem familie foarte numeroasă, mama a avut nouă fraţi, iar tata, cinci, aşa că nu am cum să-mi ştiu toate rudele, toţi verişorii”, a spus Steluţa Luca. Mama handbalistei, Maria Lazăr, ne-a explicat cum de a fost posibil ca cei doi să nu se cunoască atât timp: „Pechea e localitate mare, cu 13.000 de oameni, noi stăm într-un capăt al comunei, iar Lucică a crescut în celălalt capăt. Au învăţat în şcoli diferite şi a mai fost şi diferenţa de vârstă, cam cinci ani între ei. Când a plecat Steluţa, el avea doar vreo zece ani”. Bute va merge să o suţină pe Steluţa Aflat acasă, la Pechea, Lucian Bute a promis că să fie în Polivalenta din Bucureşti pe 15 mai, la meciul retur al finalei Ligii Campionilor, sperând să o vadă pe Steluţa Luca câştigând marele trofeu. „O să fiu in sală la meciul de la Bucureşti, să o susţin pe verişoara mea şi pe toate fetele de la Oltchim.

M-au invitat să merg şi la partida tur, din Danemarca, dar pentru 8 mai aveam deja programul stabilit.

Îmi doresc din tot sufletul să fie un nou mare succes al sportului românesc. Deja este un lucru extraordinar că joacă finala, nu s-a mai reuşit acest lucru de o echipă românească de prin 1986. Steluţa o să facă un meci mare, sunt convins că o să dea lovitura decisivă, exact ca mine, cu «Stânga de Pechea», marcă specială a comunei noastre”, a declarat Lucian Bute….

http://www.adevarul.ro/

Lasă un răspuns