UPDATE Danemarca prelungește până la 23 februarie controalele la frontiera cu Germania

0
223

Guvernul danez a decis marți prelungirea cu încă 20 de zile, până la 23 februarie, a controalelor temporare la frontiera cu Germania, a declarat ministrul pentru imigrație, integrare și locuințe, Inger Stojberg, transmite Reuters.

Potrivit evaluării guvernului, se menține riscul sosirii unui mare număr de migranți în Danemarca, a indicat Stojberg.

Controlul la granița cu Germania a fost necesar în urma măsurii similare luate de Suedia în ce privește frontiera cu Danemarca, a explicat ministrul, pentru reporterii aflați la parlamentul de la Copenhaga.

Până în prezent, șase dintre cele 26 de state din spațiul Schengen au introdus controale provizorii la granițele lor. Germania, unde sosesc numeroși migranți în tranzit către țări din Europa de Nord, a luat această măsură la jumătatea lunii septembrie, în principal la granița sa cu Austria.

În pofida condițiilor hibernale și a restricțiilor impuse de unele țări europene de la începutul acestui an, ‘presiunea la frontierele exterioare ale Uniunii Europene rămâne puternică’, potrivit Ministerului pentru Imigrație danez.

Copenhaga ‘este obligată să reacționeze la situația extraordinară cu care se confruntă Europa’, iar guvernul ‘face ceea ce consideră necesar pentru a garanta ordinea publică și securitatea în Danemarca’, a explicat Inger Stojberg.

politirazzia

La 4 ianuarie, Danemarca a introdus controalele la frontiera sa cu Germania după ce Suedia, confruntată cu un aflux îngrijorător de refugiați, le-a impus companiilor de transport auto și feroviare care folosesc podul Oresund, dinspre Danemarca, să verifice identitatea călătorilor înainte de îmbarcare.

Danemarca a primit peste 21.000 de cereri de azil în 2015, în creștere cu 44% față de 2014, dar număr net inferior celor din Germania și Suedia.

Țara nordică a adoptat la finalul lunii trecute o reformă a dreptului de azil, care a atras critici internaționale. Condamnată mai ales de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați și Amnesty International, reforma prevede confiscarea unei părți a bunurilor migranților și înăsprește considerabil condițiilor de regrupare familială.

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruștei)

Lasă un răspuns